Marchiza de Pompandour

pictata de Francois Boucher






S-a spus adesea ca in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica si ori de cate ori pe scena politica sau in viata mondena apare un personaj carismatic, lumea se inghesuie sa vada cine ii sta alaturi. Daca mai toti vorbesc cu placere despre femeile care i-au fericit pe barbatii lor, mai nimeni nu aduce in discutie si femeile care i-au nenorocit... Si nu doar pe partenerii lor, ci popoare intregi. Istoricii sunt astazi de acord ca o astfel de femme fatale a fost si renumita doamna de Pompadour. O frumoasa curtezana care, fara sa vrea, a batut primul cui in sicriul regilor Frantei, deschizand calea Revolutiei...


Femeia care a domnit peste inima unui rege

Poate ca multe distinse urmase ale Evei din acele vremuri ar fi dorit sa aiba trecuta, ca ocupatie, titulatura de „amanta oficiala a regelui”. O titulatura care, oricat ni s-ar parea noua, astazi, de paradoxala – fiindca, la drept vorbind, amantele numai oficiale nu pot fi! – pe atunci constituia o realitate pe care nimeni nu o contesta. De altfel, mai ales la Curtea Frantei era o obisnuinta, de multe secole, ca „preacucernicul suveran” sa aiba, pe langa sotie, si o tarla de amante – asta in cel mai fericit caz, fiindca au fost regi, precum efeminatul Henric IV, care aveau un harem de amanti! Dintre toate metresele insa, cea mai vestita a ramas „madame de Pompadour”, amanta lui Ludovic XV si cea careia i s-a pus in seama o vorba de duh celebra dar probabil niciodata rostita: „Dupa mine, Potopul!” Nascuta in familia umilului François Poisson, valet al unuia dintre cei mai mari finantisti francezi, Le Normant de Tournehem si, dupa unele surse, chiar fiica nelegitima a acestuia, Jeanne-Antoinette – prenumele viitoarei doamne de Pompadour a primit o educatie aleasa (platita de prezumtivul tata, de Tournehem), invatand totodata sa cante la clavecin, sa danseze si dovedind chiar un talent de actrita, de care se va folosi din plin, inca din tinerete.

Din copilaria ei dateaza si acel episod in care, ducand-o la o ghicitoare, sa-i descifeze viitorul, mama ei afla ca delicata Jeanne „va domni intr-o zi asupra inimii unui rege”. Dar nimeni nu s-ar fi gandit, pe atunci, ca profetia se va implini, intrucat reputatia familiei Poisson era deplorabila si asta nu din pricina ca tatal, prins cu matrapazlacuri, fusese condamnat la exil, ci mai ales pentru ca mama era o prostituata notorie...

Vanatoarea Dianei

La 19 ani, Jeanne-Antoinette, care avea deja o „frumusete periculoasa” este totusi casatorita cu nepotul protectorului sau, Charles-Guillaume Le Normant d’Etiolles, cu care va avea doi copii: un baietel mort la doar cateva luni dupa nastere, in 1741, si o fetita, venita pe lume in 1744, care va supravietui. Curand, tanarul cuplu patrunde in lumea saloanelor pariziene iar doamna d’Etiolles isi va deschide chiar propriul salon, atragand protipendada stiintifica si literara a vremii – insusi Voltaire era un oaspete frecvent. Desigur, in tot acest timp mama ei, obsedata de profetie, a facut tot posibilul ca fata sa fie remarcata de rege.


Si in sfarsit, in 1745, Ludovic XV, care se afla inca in doliu dupa moartea amantei sale oficiale, ducesa de Chateauroux, o observa. Invitata la un bal mascat, la Versaille, spre a celebra mariajul Delfinului Ludovic de Franta cu infanta Maria Teresa a Spaniei, domnisoara d’Etiolles, costumata in zeita Diana, danseaza pentru prima data cu regele, deghizat in cerb. O luna mai tarziu, ea era deja instalata in apartamentele amantei regale de la Versailles si ridicata la rangul de marchiza de Pompadour. Pentru a ajunge mai repede la ea, nerabdatorul rege a poruncit ca intre apartamentul sau si cel al Jennei sa fie construita o scara secreta, ramasa celebra. Este scara pe care el s-a strecurat adeseori in iatacul amantei, pentru a pune tara la cale si evident ca aici au fost luate cele mai importante hotarari ale domniei lui Ludovic XV, hotarari in majoritate perdante, chiar catastrofale.

Spre gloria regelui si pieirea Frantei

Cu o indarjire de leoaica, Jeanne si-a aparat functia atunci cand mai tanara Marie-Louise O’Murphy de Boisfaily, „la belle Morphyse” a incercat sa se strecoare in inima regelui. Atotputernica doamna de Pompadour a dispus maritisul urgent al rivalei, cu un aristocrat marunt si alungarea ei de la Curte. Influenta politica a doamnei de Pompadour este incontesabila, chiar daca ea a fost exercitata din umbra. Un rege slab, inrobit simturilor, precum Ludovic, s-a lasat cu totul condus de ea si si-a numit ministrii doar daca erau pe placul amantei. Mai grava, prin urmarile sale, a fost interventia ei in negocierile dintre Franta si Austria. Magulita de complimentele pe care lingusitorul conte de Kaunitz, ministrul austriac de externe, i le facea, doamna de Pompadour l-a convins pe rege sa semneze un tratat de alianta, defavorabil Frantei. De aici si pana la razboiul de 7 ani, cu urmarile sale dezastruoase pentru francezi – pierderea provinciilor din America de Nord, in favoarea englezilor, infrangerea de la Rossbach (1757) – n-a fost decat un pas. Si totusi, doamnei de Pompadour putin i-a pasat si si-a continuat politica de intrigi, chiar daca Franta, falimentata economic si subjugata politic, era pe marginea prapastiei. Imbatranita inainte de vreme, din cauza exceselor, bolnava de tuberculoza, ea a recurs la o ultima metoda de a-si pastra influenta asupra regelui, furnizandu-i acestuia amante tinere, care spionau si-i transmiteau tot ce se petrece la Curte. Madame de Pompadour va muri la doar 43 de ani, rapusa de boala...