miercuri, 5 ianuarie 2011
Albert Einstein - Citate
Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziţii violente de la minţile mediocre.
Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.
Nu tot ceea ce poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat.
Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.
Pentru a atinge scopul final – care este o singură lume, nu două lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Parţial nu trebuie niciodată să acţioneze ca o alianţă împotriva restului lumii. Singurul pas adevărat către un guvern mondial, este Guvernul Mondial însuşi.
Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi ajuns.
Nu vă faceţi griji cu dificultăţile voastre la matematică. Vă asigur că ale mele sunt chiar mai mari!
Relativitatea se aplică la fizică, nu la etică.
Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp.
În mijlocul teoremelor şi ecuaţiilor, nu uitaţi omul!
Învăţământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar nepreţuit, şi nu ca o datorie apăsătoare.
Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii.
Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria raţiune de a exista.
( Albert Enstein cu Charlie Chaplin )
Tot ce este cu adevărat măreţ şi înălţător este creat de omul care poate trudi în libertate.
Atunci când soluţia este simplă, Dumnezeu îţi răspunde.
Secretul creativităţii constă în a şti cum să-ţi ascunzi sursele.
Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.
Nu ştiu cu ce arme va fi luptat cel de-al treilea război mondial, dar cu siguranţă cel de-al patrulea va fi luptat cu beţe şi pietre.
Este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.
Nu mă gândesc la viitor. Va veni el oricum.
Cu cât matematicile sunt mai exacte, cu atât se desprind de realitate.
Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nicio bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei după moarte.
Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta.
Vreau să ştiu cum gândeşte Dumnezeu, restul sunt detalii fără importanţă.
Nu ştiu cum se face că toţi mă iubesc, dar nimeni nu mă înţelege.
Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară.
Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.
Dacă cineva nu a greşit niciodată, înseamnă că nu a încercat să facă nimic nou.
Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate.
Nu trebuie să reflectezi prea mult pentru a-ţi da seama, din viaţa de zi cu zi, că fiecare existăm unul pentru celălalt.
Cunoşterea este limitată, imaginaţia înconjoară lumea.
Suntem cu toţii foarte ignoranţi, dar nu cu toţii ignorăm aceleaşi lucruri.
Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare.
( Albert Einstein cu Thomas Mann )
Singura cale de a scăpa de efectul coruptibil al laudelor este să continui să lucrezi.
Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.
Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă.
Cât mi-aş dori să existe undeva o insulă doar pentru cei înţelepţi şi binevoitori.
Imaginaţia e mai importantă decât cunoaşterea.
Uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.
Pacifismul meu este un sentiment instinctiv... un sentiment care mă posedă, pentru că moartea oamenilor este dezgustătoare. Atitudinea mea nu derivă dintr-o teorie intelectuală, dar este bazată pe cea mai adâncă antipatie pentru orice fel de cruzime şi ură.
Singura modalitate sigură de a nu greşi este să nu ai idei noi.
Nu înţelegi un lucru pe deplin decât dacă poţi să i-l explici bunicii.
O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi univers, o parte limitată în timp şi spaţiu.
E posibil ca totul să fie scris stiinţific, dar nu ar avea sens, e ca şi cum ai descrie o simfonie de Beethoven ca o variaţie între presiunile de undă. Cum s-ar descrie senzaţia unui sărut sau "te iubesc" al unui copil?
Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.
Adevărul care nu are legătură cu tine nu există.
Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
Priviţi adânc în propria voastră fiinţă şi apoi veţi înţelege totul mai bine.
Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul.
Dobândirea minunatelor mijloace de producţie n-a adus libertatea, ci grija şi foametea.
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.
Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul.
Slăbiciunea atitudinii devine slăbiciunea caracterului.
Nicio problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată.
Toată ştiinţa nu este nimic mai mult decât o rafinare a gândirii de zi cu zi.
Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.
Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate la acelaşi nivel de gândire la care eram atunci când le-am provocat.
Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.
Am învăţat să respect misterul.
Orice prost poate să ştie. Scopul este să înţelegi.
Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu