Foto comice

Poate...

Poate o sa scriu un roman cu urmatoarele personaje:

-baba- domnisoara cu nevoi de distractii si rasfat :)

-catelul refulat in alcool :)

-catelul refulat in net :)

-excroaca profesionista :)

-vrabiutele naive si harnicute :)

-isterica egoista :)

-creierul vanitos care judeca pe altii :)

-nebunul care se pretinde intelectual :)

-mosul cu cocoselul tinerel dupa puicute :)

-robotul :)

-tarfa pudica

-presedintele bataus

-fotograful chior si beat


-jurnalistul mituit

-politistul prieten cu hotul

-politicianul demagog

-profesorul care agreseaza elevi dar este batut de nevasta...

Indragostitii

"Asta-i dragostea: sa zbori catre un cer secret, sa lasi sa cada sute de valuri in fiecare moment. Intai, sa te desprinzi de viata. In cele din urma SA FACI UN PAS FARA PICIOARE." Rumi

Petrache Lupu de la Maglavit

Petrache Lupu a fost un cioban de la Maglavit care a sustinut ca i s-a aratat Dumnezeu in vara anului 1935. Iata ce zicea: " „Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată Rumânia... Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor... Carte nu ştiu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră... Habar n-am eu cine nu crede... Eu mi-am făcut datoria...” (Petrache Lupu)
Este declarat fenomen religios." Gangav din nastere si analfabet dupa ce a primit porunca divina sa aduca lumea inraita pe drumul cel bun, ciobanul a inceput sa vorbeasca si sa faca minuni.Marele doctor Gh. Marinescu i-a atestat ciobanului integritatea psihica. „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunaţi, vrea să construiască un spital şi o mănă-stire”. (Mînăstirea, începută în 1935 şi multă vreme abandonată, a fost terminată în anii din urmă, are hramul „Izvorul Tămăduirii” .) In 1941, generalul Antonescu l-a trimis pe front, spre îmbărbătarea oştirii. Comunistii l-au bagat in puscarie si a murit uitat de lume, la cîţiva ani după prăbuşirea comunismului. „Moşul”, care cîndva îi poruncise să vorbească, i-ar fi dat mai apoi porunca tăcerii...
Apropo de Petrache Lupu, mi s-a intamplat sa citesc un articol despre el in Lumea Credintei. Apoi am adus vorba despre cioban in fata gazdei mele dar nu ma asteptam sa cunoasca ceva despre Petrache Lupu. Mare mi-a fost mirarea, sa constat ca nu numai, ca stia dar si fusese la Maglavit( unde ciobanul vorbea multimii).Era mica doamna atunci si mi-a povestit cum a observat ca desi afara ploua si multimea era uda, pe el nu cadea un strop de ploaie. Si oamenii se mirau cumm de nu ploua pe el...Ciudat,nu? Am gasit mai multe despre fenomenul Petrache Lupu pe blogul lui Razvan Codrescu. Iata:


"POVESTEA ŞI MESAJUL LUI PETRACHE LUPU

Prima arătare


Ascultaţi, fraţilor, vorba pentru care m-a trimis![…] Acum patru luni de zile am venit vineri dimineaţă pe acasă [de la stînă] şi m-am întors vineri seara pe la 6. La Cruce [locul numit “La buturugi”, unde ulterior s-a ridicat o cruce] mi-a ieşit în cale Moşul. Avea barba m’a la brîu [pînă peste brău], mustăţile mari, părul din cap dat pe spate, lung pînă la picioare, că se vedeau numai unghiile picioarelor, alb şi frumos ca mătasea. Ochii mari şi albaştri. Sta cu două palme m’a la deal [deasupra pămîntului].
La buturugi, cînd l-am văzut, m-am îngrozit de frică. El mi-a zis:
- Să nu-ţi fie frică! Am să-ţi dau curaj şi-am să-ţi spun o vorbă.
- Bine, Moşule, spune.
- Să te duci să spui la lume, cu cine te-ntîlneşti pe cale, să-i spui: Dacă nu ne pocăim, dacă nu ţinem sărbătorile, dacă nu ne ducem la biserică, să ne rugăm la Dumnezeu de sănătate, dacă nu ţinem posturile, dacă nu ne ducem la popă... atunci foc, atunci ne rupe muncile noastre, fraţilor!... Să nu mai facem fapte rele, să nu mai rîdem de fraţii noştri, să ne unim cu toţii la faptele bune, să nu mai arunce nimeni copiii pe la gropi... şi să nu ne mai duşmănim [...] Nimeni să nu fure, să nu pună foc, să nu ia dreptul altuia! Să ne unim cu toate neamurile noastre! Să facem fapte bune, că de nu – moarte, că de nu – foc! [...] Ne ia tot, ne canoneşte fără muncă şi toată Rumânia nu e nimic... E rău, fraţilor, de noi toţi, dacă nu ne pocăim, cu vorba care m-a trimis pe mine Moşul, şi n-ai cu ce ţine nimic: nici bou, nici cal, nici oaie, nici porc, nici pasăre, nici nimic.
A venit un nor patrat, a dispărut în el şi nu l-am mai văzut. Şi-am plecat la oi.




A doua arătare


A doua vineri, tot pe la 6 seara, tot la Cruce, la locul numit „La buturugi”, m-am întîlnit tot aşa cu Moşul, care m-a întrebat:
- Unde te duci?
- Mă duc la oi.
- De ce nu te-ai dus să spui la lume vorba care te-am trimis?
- Doamne, iartă c-am uitat! Doamne, iartă c-am uitat! Doamne, iartă c-am uitat! [Aici îşi făcea semnul crucii.]
Acum nu mi-a mai fost frică, că-l cunoşteam.
- Să te duci orişicum, să spui la lume, să-ţi faci datoria cu vorba care te-am trimis, şi să ştii c-am să te iert.
A venit iar un nor patrat: a dispărut în el. M-am închinat şi-am plecat la oi.
Nici a doua oară nu m-am dus şi n-am spus la nimeni nimic. Mi-am făcut un plan... că ce vorbă e asta... o să rîdă lumea de mine! Şi-am stat la oi.




A treia arătare


A treia oară, tot vineri, pe la ora 6 seara, cînd veneam de-acasă, iar m-am întîlnit cu el la buturugi. Era tare supărat şi necăjit. Cînd l-am văzut aşa, m-a luat frica.
- Unde te duci?
- Mă duc la oi.
- De ce nu te-ai dus să spui la lume?
- Doamne, iartă c-am uitat!... [Repeta de trei ori, făcându-şi semnul crucii.]
Supărat şi necăjit, îmi zice:
- Să te duci orişicum, că n-am să te mai iert! Te-am trimis de două ori şi nu te-ai dus. Să te duci acuma, să-ţi faci datoria şi să spui la lume!
De frică am zis:
- Stai să mă duc la oi...
- Hai că merg şi eu.
- Bine, Moşule, hai!
Şi am plecat împreună la tîrlă. Era tot cu două palme m’a la deal. La tîrlă am trecut să mulg oile. Moşul sta lîngă mine şi mă lua mereu la zor:
- Du-te, du-te şi spune la lume!
- Ho, că mă duc acum! Ho, că mă duc, ho! [...]
După ce-am muls oile, „Hai, hai!”, îmi zise Moşul.
- Stai să strecor laptele...
El nu m-a aşteptat să-l strecor şi mi-a vărsat găleata cu laptele.
- Hai să mă petreci! [...]
- Moşule, degeaba mă trimeţi, că nu crede lumea, Moşule, nu crede. De aceea nu m-am dus cînd m-ai trimis, că lumea nu crede... O să rîdă de mine...
- Du-te, du-te şi spune la lume c-am să mă mai las o dată! Şi pentru cei ce nu cred, ţi-am lăsat o vorbă mare, dar să n-o spui la nimeni pînă ce nu mi-o veni mie la socoteală!
A apărut un nor patrat: a dispărut cu el. M-am închinat şi am plecat. Ceva mă-ndemna şi-mi zicea: „Du-te, du-te şi spune la lume!”. Sîmbătă, toată ziua, de dimineaţă pînă seara, am spus la lume, la popa, la primărie şi la toţi care am întîlnit. [...]




Din mesaj


După ce am muls oile şi după ce s-a culcat lumea şi ciobanii noştri, am mers la Cruce, la buturugi, să aprind lumînări şi tămîie [Era în duminica de după a treia arătare.] Moşul m-a aşteptat. După ce m-am rugat, s-a lăsat o stea mare, ca asta [arăta „steaua” desenată pe o bucată de carton], vestind moartea la lume. Avea marginile ca cerul, o lumină mare la mijloc şi 4 bucăţi: ploaie, foc, vînt şi cărbune. De trei ori am vrut să pun mîna pe ea şi n-am putut. A patra oară am întrebat:
- Moşule, ce e cu vorba care mi-ai trimis? Dacă jumătate din lume este rea şi jumătate bună?
- Pe jumătate o iau şi pe jumătate o las.
Eu am zis:
- Decît pe jumătate, mai bine toată... Doamne, iartă toată lumea! Doamne, iartă toată lumea! Doamne, iartă toată lumea! [Îşi făcea iarăşi semnul crucii de trei ori.]
Moşul spune că ne iartă, fraţilor, dacă ne pocăim la Cruce... [...] Dacă nu ne pocăim, dacă nu căutăm dreptatea, dacă nu ne lăsăm de faptele noastre rele pînă la cel mai mare om din ţară, să meargă dreptatea cu toată ţara, atunci vine moartea, atunci vine prăpădul! Moşul spune: Am să mă mai las o dată. În toamna aceasta sau la altă toamnă, nu se ştie care toamnă, va apare iar steaua, în sat, la lume. Şi eu am să zic: „De ce nu v-aţi pocăit, fraţilor? Puneţi mîna pe ea!”. Şi de trei ori nimeni n-o va putea atinge. A patra oară voi zice: „De ce n-aţi pus mîna pe ea? Acum mergeţi acasă, vă premeniţi curat, că moartea vine!”... Toţi vor chiui de frică, dar eu am să spun: „De ce nu v-aţi pocăit?”...
Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor. [...]
Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, că sîntem răi. [...] Să vă pocăiţi! [...] Nu rîdeţi de bătrînii voştri, nu rîdeţi de nimeni! Nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că e rău de noi, fraţilor! Ne canoneşte fără muncă [...] Dacă nu-i muncă [...] n-ai cu ce ţine nimic. Mor vitele, mor oamenii, mor copiii. Nu-i ce mînca. Boierii au bani mulţi, dar n-au ce face cu ei, dacă nu-i muncă... [...]
Pare rău de lume, de vorba ce am, că nu pot spune la nimeni, că nu am voie...
Lumea care e bolnavă, e de la Dumnezeu, că trăieşte în răutate, în duşmănie, şi e contra, nu crede... [...]
Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată Rumânia... […] Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor... Pentru vorba lui Moşu mă-njură lumea […] De ce nu credeţi? Pentru mine e dată porunca? De voi e rău! […] Eu n-am luat bani de la nimeni, n-am luat nimic. Habar n-am de cel ce nu crede. La urmă o să vă căiţi… Ce ne-a spus ciobanul Petre Lupu? Ce-am făcut de nu l-am ascultat?… Să nu vă căiţi, la urmă… Cel mai mare om din ţară trebuie să se pocăiască! […] Carte nu ştiu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră!…"

In spatiu

Dumitru Prunariu este primul roman care a ajuns in Cosmos si asta la frageda varsta de 29 de ani.(mai 1981) Am citit in revista Formula As un interviu cu el din care postez mai jos doar fragmentul in care povesteste despre senzatiile, starile pe care le-a avut la primul contact cu spatiul.

" -Un remediu bun contra fricii?

- "Frica" e un termen exagerat. Sigur insa ca tensiunea emotionala crestea, pentru ca stiam ca se apropia clipa lansarii. In momentul in care s-a dat startul, am simtit o usoara leganare. Incet, leganarea s-a transformat intr-o apasare puternica si-n vibratii. Racheta tremura in varf destul de tare, suprasarcinile cresteau si ne apasau cu aproape 4g. Tin minte ca stateam foarte incordat ca sa pot sa respir.
In mai 1981

Si, dintr-o data, am avut senzatia ca s-au oprit motoarele si ca ne prabusim. M-am uitat cu coada ochiului la Popov, care statea relativ relaxat - el era la al doilea zbor - si de la sol ni s-a comunicat: "S-a desprins prima treapta a rachetei purtatoare". Din nou, am inceput sa fim apasati din ce in ce mai puternic: ochii ne lacrimau, pentru ca ni se infundau in orbite, limba o impingeam cu dintii, in fata, ca sa nu ni se duca pe gat, respiram numai din diafragma, pentru ca pieptul nu-l mai puteai umfla, mainile le aveam sprijinite pe acei suporti, dar abia puteai sa le mai misti. Si iar senzatia aceea de cadere. In timpul functionarii celei de-a treia trepte a rachetei purtatoare, totul a fost mult mai linistit. Trepidatiile incetasera si numai suprasarcina s-a mai facut simtita. In total: 8 minute si 50 de secunde. Apoi s-a intrerupt functionarea motorului si, in sfarsit, nava noastra a fost separata de racheta purtatoare si aruncata in Cosmos. In clipa aceea, dintr-o data, in interiorul navei s-a instaurat o liniste totala. De asemenea, odata cu desprinderea navei de racheta, ne-am trezit in imponderabilitate. Toate lucrurile din jurul nostru au inceput sa pluteasca. Popov, probabil fiindu-i teama sa nu fiu impresionat de inaltimea la care eram, imi spune: "Sa nu te uiti prin hublou". Fireste ca, in secunda in care el a inchis gura, eu am si intors capul catre hubloul care era langa umarul meu drept si m-am uitat afara: jos se vedea o masa compacta de nori, dar era inca noapte si nu puteai sa deosebesti detalii. Imediat dupa lansare, am inceput testarea propriu-zisa a tuturor echipamentelor de pe nava. Cam o ora, eu am trait intr-o stare euforica: ma simteam usor, parca eram in alta lume. Dupa care, am inceput sa am o durere din ce in ce mai acuta de cap. Presiunea sangelui se face simtita in partea superioara a corpului. Singura posibilitate de a scapa un pic de acea presiune era sa ma imping cu capul intr-unul dintre pereti si sa apas cu picioarele in peretele opus.


Presiunea nu se diminua, dar rezolvam, temporar, senzatia ca nu aveam cap. Nemaiavand greutate, ai impresia ca ti se detaseaza capul de pe umeri. E ceva foarte neplacut. Bref, pana pe la patru dimineata, am verificat toate echipamentele si am executat prima manevra orbitala. In acest timp, a intervenit un moment care m-a marcat pentru totdeauna: am descoperit ca unul dintre aparate iesise din functiune. Nu stiu nici acum de ce. Cert este ca nu mai puteai sa determini pozitia navei fata de directia de inaintare. Cat ai clipi, mie mi-a trecut prin minte: in caz ca ... ce vom face? Oare avem suficiente elemente ca sa orientam nava manual? Acum eram intr-un zbor real, nu in simulator, unde poti sa ciocanesti in trapa si sa zici: "Domnule instructor, mai vreau sa repetam o data faza." Atunci am realizat ca eu si Popov eram singuri si foarte vulnerabili, intr-o capsula de 2X2 metri, prinsa intre alte doua module, in total 7 metri, deci intr-un spatiu redus, si pluteam intr-un hau cosmic, unde nu exista atmosfera. Imediat trebuiau date niste comenzi, ca sa ne lamurim daca, prin functionarea altor aparate, putem sa suplinim defectiunea produsa. Stiam ce trebuia facut, insa tensiunea era asa de mare, incat am simtit ca ma detasez de mine insumi. M-am plasat intr-un colt al navei si ma uitam la baiatul acela de jos, adica eu, care cauta in documentatia de bord, apasa pe butoane si facea tot felul de alte lucruri. Dupa ce am raportat la sol rezultatele si ni s-a confirmat ca totul era bine, mi-am revenit. Dupa aceea, am trecut in modulul orbital si m-am culcat. Eram teribil de obosit. Am adormit adanc pe divan, cum ii spuneam noi. De fapt, un soi de lavita, pe care nu stateam propriu-zis, fiindca eram in imponderabilitate. Dar atat de bine am dormit, ca, la trezire, am crezut ca sunt la mine acasa si am vrut sa ma dau jos din pat. Abia dupa cateva secunde, cand l-am vazut si pe Popov plutind pe undeva, inspre podea, am zis: "Mai, stai, ca ieri chiar am fost lansati in Cosmos!".

- Intre timp va schimbaserati costumele acelea de scafandru cosmic?

- Da. In modulul orbital, am imbracat un trening obisnuit, albastru, si ne-am incaltat cu niste papuci speciali. Papucii pentru Cosmos n-au talpa. N-ai pe ce sa calci, deci n-ai cum s-o tocesti. Papucul acesta imbraca piciorul ca o manusa, atata doar ca e facut din blana naturala: in prima faza, sangele vine mai puternic spre cap, partea inferioara a corpului e slab irigata si-atunci ti se face frig la picioare.

Alaturi de cosmonautul sovietic Leonid Popov (in foto de mai sus, cel din dreapta)

Millais fashion

De la Millais pana la trendul modei de azi nu a fost decat un pas. Priviti imaginile!

Gelozia

Ce este gelozia? Un spin in care te intepi cand vrei sa atingi trandafirul? Suna prea telenovelistic? Fiica posesivitatii sau o dovada de iubire? As vrea sa stiu...

Abuzare...

In S.U.A daca-ti atintesti privirea mai mult de cateva minute asupra unei persoane, este considerat abuz si esti pasibil de amenda. La noi sunt oarece legi in sensul asta dar nici nu stiu cat de bine se aplica, din moment ce indivizi dubiosi agreseaza sexual unele femei in plina zi si plina multime. Mi s-a intamplat intr-o masina de transport comun... Am patit-o pe propria piele. Fiindca era inghesuiala, un individ s-a lipit pur si simplu de mine... Nu va spun ce clipe de dezgust, adevarat cosmar am trait...

Machiate si nemachiate