joi, 25 noiembrie 2010

Citate din Alexandru Paleologu



-Realitatea cea mai de preţ, realitatea, repet, este sufletul.( Despre lucrurile cu adevărat importante )

-Prostia este eternă şi invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenţei, pentru a o ţine în şah; e tot ce se poate face contra ei.

-Numai cuplul e o realitate umană, aptă de fericire (şi de tot ce intră în alchimia fericirii: suferinţă, sacrificiu, bucurie, gratitudine).

-Dispreţuiesc profund pe omul cu mare palmares în domeniul cuceririlor, omul care cucereşte orice femeie.

-Cred, dimpotrivă, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai puţin doritor de a plăcea, poate chiar în aparenţă mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil.

-Cel mai teribil şi adevărat tratat asupra fericirii e Cartea lui Iov. Un perfect apendice profan la Cartea lui Iov e Candide. De asemenea şi Jurnalul fericirii.



-Ce rost are căsătoria, dacă nu e pentru toată viaţa? Dragostea nu înseamnă numai tinereţe, voluptate, romanţe şi apoi plictiseală, goană după altceva, care e mereu acelaşi lucru. Dragostea e de la tinereţe până la bătrâneţe, iar cuplul petrece din ce în ce mai bine cu cât se apropie de moarte (bineînţeles, dacă are simţul divinului). Petrece din ce în ce mai bine, în ciuda pierderii puterilor, în ciuda tuturor necazurilor. Lucru cu adevărat important, cel mai important: a petrece cât mai bine.

-"Prudenţa este arta de a controla riscul". ( Alexandru Paleologu - Bunul-simţ ca paradox )




( 'Profesionistii'- o emisiune de mare valoare realizata de Eugenia Voda, TVR1. )

Un comentariu: