Maramures

Ma fascineaza Maramures cu aura sa de sfintenie si de poveste... Acolo tat romanu' se simte " acasa " !

Moroşenii, aşa cum se auto-intitulează oamenii din Maramureş, sunt ospitalieri, le plac compania şi discuţia.

Maramureş este una din puţinele zone în care costumul tradiţional a fost păstrat aproape nealterat de către influenţele urbane. Şi chiar dacă poate fi admirat doar duminica, atunci când moroşenii merg la biserică, sau cu alte ocazii de sărbători religioase sau de alte sărbători, fiecare moroşan, fără nici o excepţie, deţine un costum tradiţional. Nu doar bătrânii îmbracă acest costum, ci şi „coconii” (copiii preşcolari), fapt prin care se explică această continuitate.





O casă ţărănească tradiţională în Maramureş include mai multe clădiri. Casa principală este aşezată fie în partea opusă porţii de la intrare, fie perpendicular cu ea, dar în aşa fel încât faţada principală să fie la sud ori la est. Cea mai mare clădire din curte este grajdul, unde stau caii şi vacile. Una sau chiar mai multe clădiri mici se găsesc adeseori lângă gardul casei pentru a adăposti animalele mai mici, precum porcii sau păsările.


Atât costumul femeii, cât şi cel al bărbatului includ o geantă făcută din lână împletită, cel mai adesea cu modelul în carouri. Acesta poate fi bogat din punct de vedere cromatic sau poate fi doar în alb şi negru, înfrumuseţat adesea cu motive geometrice, rombul fiind cel mai frecvent. O bretea întoarsă, făcută din lână, leagă geanta astfel încât să poată fi purtată pe umăr. Interesant este că acest accesoriu din costumul tradiţional a fost adoptat şi de către cei care poartă haine obişnuite: blugi, tricou, haină din piele şi o geantă pe umăr – este un fel obişnuit de a se îmbrăca. Costumul tradiţional al femeii din Lăpuş are un tricou înfăşurat în jurul gâtului cu un mic guler şi cu mâneci care au la sfârşit volănaşe cu dantelă. În sezonul rece se poartă o vestă fără mâneci. În secolul al XIX-lea, era de obicei albă, dar în secolul al XX-lea, negrul a devenit preferat. Broderii florale sunt făcute cu mătase roşie, portocalie, verde şi violetă. Fetele şi femeile nemăritate poartă părul împletit şi acoperit cu o eşarfă. De sărbători, cosiţele sunt decorate cu panglici şi flori. O femeie măritată îşi prinde părul în sus şi îl acoperă cu o eşarfă.





Femeile sunt practicantele unor obiceiuri variate legate de evoluţia vieţii: naşterea, nunta şi moartea, iar aceste ritualuri au loc în casă. Acest spaţiu este marcat de prezenţa sfintelor icoane de pe pereţi, împreună cu o frumoasă ceramică din olărit, împodobită cu prosoape împletite manual.

O camera principala tipica a unei case taranesti.În colţ se află masa şi de-a lungul pereţilor sunt bănci late, în locul paturilor de lemn, cu un cufăr de zestre aşezat la dreapta lor. Lângă icoane, întotdeauna aşezate pe peretele estic, deasupra mesei şi mai ales deasupra grinzii principale, sunt hârtii ascunse, briciul pentru ras, crucea pentru sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, busuiocul, care pentru români este o plantă sfântă. În cufărul de zestre, sunt ţinute iile, fustele (zadele) şi obiecte valoroase pentru fata care se va mărita. Armonia interioară este completată de culori vii ale textilelor şi ale diverselor obiecte care le înconjoară.

Oamenii din Maramureş mănâncă multă branza,lapte mult,urda, carne de porc, ceapă, usturoi, varză şi cartofi, care sunt cultivaţi în regiune. Bineînţeles, alimentaţia zilnică variază de la un anotimp la altul.

Maramureş este o civilizaţie a lemnului, încurajată, fără îndoială, de splendidele biserici din lemn

Odată cu terminarea sezonului agricol, prin terminarea muncilor de la câmp, femeile încep să prelucreze lana: toarcerea lânii cu furca, apoi ţesutul şi îndesarea stofei în vârtej. Fiecare femeie din Maramureş are în casă un război de ţesut, care în timpul iernii stă în bucătărie. În Maramureş, războiul de ţesut este folosit la făcut cergi (pături cu mult lână), pături, genţi şi pănură (stofă groasă, folosită pentru haine groase precum: sumane – haine lungi de iarnă, gube – haine scurte de iarnă – şi pantaloni). În majoritatea cazurilor, păturile şi stofele sunt vopsite cu pigmenţi industriali, cumpăraţi din pieţe, dar genţile şi covoarele sunt deseori vopsite folosind reţete vechi pentru prepararea vopselelor naturale vegetale. În acest fel, urzica este folosită pentru obţinerea verdelui, scoarţa de mesteacăn pentru negru, ceapa pentru ocru şi cruşinul pentru maro. Decoraţiile variază de la o arie la alta. Ţesutul şi torsul sunt obiceiuri la care doar femeile – toate femeile – iau parte, o serie de credinţe şi tabuuri fiind valabile şi astăzi.

Slava Domnului,incă se mai produc şi se mai folosesc în zonă produsele ceramice!

P.S: Sa credem in eternitatea Maramuresului !