Constantin Brancusi - Imagini rare si citate...

Eu aş vrea să creez aşa cum respir.


Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.


Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil.


Eu văd această Pasăre de aur foarte departe - la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.

Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.

Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!

Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic. Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale. Însă proporţiile interioare ale obiectului - acelea vă spun Totul.

Sculpturile mele sunt fecioarele mele!... Le gătesc ca de nuntă!

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei - adică o... tehnică filosofică.

Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există "artişti", ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.

Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor.

Arhitectura este sculptură locuită.

O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor...

Eu nu creez Păsări - ci zboruri.


În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri!

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă şi în ceruri.

Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.

Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cu­ceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!

Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.

Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toata puterea şi cu toata fiinţa.

Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului - cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.

Lumea poate fi mântuită prin artă.

Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.

Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală.

La umbra marilor copaci nu creşte nimic.

Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.

Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.

Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor... Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.

Femeia modernă este o păpuşă cu dotă, ori o... prostituată rapace. Bărbatul modern are idealuri de snob şi de... crap conjugal!

Apropos de cum e să nu-ţi simţi trupul: într-o zi, după ce lucrasem o dimineaţă întreagă la un bloc enorm de marmură, am observat că întreg Atelierul mi se stropise cu sânge. Era de la mâinile mele – în care-mi făcusem câteva răni adânci.

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.

Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.

Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.

La ce bun să lucrezi după model? N-ajungi decât să sculptezi cadavre.

Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.

Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate şi în dramă - ca o crimă perfectă.

Suferinţele îl întăresc pe om, şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.

Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii.

Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine însuţi.

Michelangelo ni se relevă a fi acela care a mers mai departe, pe calea sculpturii Helenismului. Aţi putea, însă, să staţi, să vă odihniţi, măcar o noapte, alături de capodopera sa, Moise?

Din toată lumea - numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.

Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Lectura viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită.