Prin Cimitirul Bellu...

In toamna anului trecut, eu si verisoara mea am ajuns in Bellu. Aici, totul era coplesitor...De la atmosfera creata de toamna, pina la maretia numelor care se odihnesc in el. Era frig. Cat 'se incalzeau' baietii de la paza cu o bauturica, am facut si cateva poze...

Boemie... Visurile de toamna pusesera stapanire pe noi. Incercam sa descoperim vechimea acelui cavou dar timpul stersese orice informatie... Ce-i drept, ea tragea de mine ca sa ramanem pina la inserare in cimitir dar pe mine ma apucase un sentiment nejustificat de teama...

Toamna peste Bellu... Defapt, cimitirul se numeste Serban Voda dar limbajul popular a primat. In 1853 baronul Barbu Bellu a donat terenul administratiei.

Legenda spune despre tragica poveste de iubire a doi tineri casatoriti care s-au sinucis afland prea tarziu ca sunt frate si sora...

Grup statuar care poarta semnatura lui Raffaello Romanelli.

Un cavou deosebit, i-a atras atentia Dianei...

Toamna necajea acel inger care matura frunzele galbene...

'Orice mormant e un strigat.' - Vasile Ghica

Old...

Moartea este incapacitatea de a iubi. ( Valeriu Butulescu )