Eu cand vreau sa fluier, fluier

Tocmai am terminat de vizionat acest film. Da, merita nota 10! Si nu pentru ca la festivalul de film de la Berlin a primit Ursul de argint ci pentru ca acest film te-arunca atat de real in universul puscariei incat te tii cu mana de scaun ca sa simti daca mai stai pe el... Pelicula e atat de veridica incat ai senzatia ca puscaria ti-a invadat casa, sufletul... ai senzatia ca esti acolo. ( Si pana la urma asta face diferenta dintre un film bun si un film prost...) Nu este un film recomandat pudibonzilor fiindca limbajul puscariei este dur . Eu am rosit de cateva ori la auzul vorbelor vulgare din film dar ma asteptam la asta cand am optat pentru a vedea filmul. Nu am fost niciodata intr-o inchisoare si probabil viata nu-mi va face surpriza sa ma trimita pe-acolo dar am avut dintotdeauna curiozitatea sa stiu ce se petrece intre zidurile inchisorilor. Acest film mi-a hranit curiozitatea si nu a oferit nimic exagerat. Nu este un kitsch fiind atat de bine realizat incat nu mai este nevoie sa te deplasezi pentru a face in inchisoare un documentar. Nu e de mirare: regizorul Florin Serban a ales 17 tineri din randul incarceratilor la penitenciarele din Craiova si Tichilesti. Povestea lui Silviu ( personajul principal din film) este una trista dar complexa. Daca am putea intra in mintea personajului i-am observa toate framantarile sufletesti din care razbat sunetele cuvintelor disperate ca niste pasari oarbe care se lovesc in zbor. Nu vreau sa va povestesc actiunea filmului. E mai incitant sa o descoperiti singuri si sa-mi ziceti daca a meritat sau nu o ora si jumatate din viata voastra. Eu zic ca merita!