Iubeste-ti aproapele!

Mă regăsesc din ce în ce mai mult în personaje tot mai îndepărtate de lumea în care trăim. Societatea capitalistă în care trăim sub imensul voal de oferte generoase pe care ni-l oferă, ascunde de fapt un trist si mare adevăr: ne-am înstrăinat unii de ceilalţi mult prea repede ,mult prea mulţi inşi şi de multe ori într-un mod iremediabil. Majoritatea trăim doar pentru noi si apropiaţii noştri. Egoişti şi superficiali, uităm că Divinitatea ne-a dăruit la naştere un suflet destul de mare în care să încapă suficientă dragoste pentru semenii noştri. Şi culmea... Nu costă nimic să iubeşti! Dar mai rar în societatea zilelor noastre dragoste pe gratis... Uitam ca sufletul omului este delicat, firav ca o floare si mai ales ca exista atatea suflete singure in lumea asta... Dacă o să continuăm aşa, cu siguranţă ne vom transforma în niste roboţi ambulanţi programaţi să execute doar anumite operaţiuni. Cristian Tudor Popescu constata uşor abătut,urmatorul fapt”astăzi cel cu care vorbeşti pe telefonul mobil nu-şi mai începe conversaţia cu întrebarea CE FACI ci începe cu UNDE ESTI...” Constata-ţi dumneavoastră „ce paşi uriaşi face umanitatea”spre declin! Am ajuns să suspectăm tot timpul cam toate feţele din jurul nostru. Daca cineva ne face un bine ,ne intrebam suspiciosi cam ce doreste sa obtina de la noi sau ce ganduri ascunse are... Poate acel om este de o puritate sufletesca fantastica dar noi "l-am si pus la colt". Privim la oamenii de langă noi cu ignoranţă,teamă,suspiciune aşa încât bietele sentimente precum toleranţa şi iubirea fug de noi şi noi fugim de ele. Unii se mai trezesc din trista nepăsare şi „sărută” iar aceste nobile sentimente dar alţii nu se mai trezesc niciodată şi mor cu sufletul împietrit. Oare câţi dintre noi mai respectă cu adevărat porunca divină: ”IUBEŞTE-ŢI APROAPELE”!? Cum să-ţi iubeşti duşmanul? Da,ştiu...e greu! Dar dacă alegi acest ”compromis”pe lângă faptul că-ţi demonstrezi superioritatea sufletească sau fineţea,generozitatea inimii tale va fi răsplătită din plin de către Divinitate chiar pe acest pământ. Dacă pe duşmani mi-e personal mult mai uşor să-i iubesc deoarece prin faptul că există îmi confirmă că am oarece valoare, m-am tot întrebat cum am să reuşesc să iubesc proştii ( pardon…oamenii cu gândire limitată) E ideal în viaţa asta să nu te loveşti de ei dar cum acest lucru este imposibil trebuie să îmbraci hainele toleranţei. În fond ”nu dai tu proştii afară din ţară sau din lume!” Şi-apoi nu toţi ne naştem dotaţi intelectual, au şi ei rolul lor,farmecul lor… şi chiar ai şi ce învăţa de la proşti: să nu fi ca ei! Aici iubirea cred că poate îmbrăca cel mult haina toleranţei dar să stai cu ei la masă... Aveam o profesoară de geografie în şcoala generală care ne repeta la fiecare oră simpatica frază: ”Cu prostul ,cu beţivul şi cu nebunul să nu stai de vorbă că-ţi dau în cap! D a, nu tre’ să stai de vorbă dar să nu le faci rău poţi! Poţi să-i tolerezi, chiar să-i şi iubeşti tocmai fiindcă nici tu nu eşti perfect pe pământ. Cu exceptia oamenilor limitaţi în gândire, de unde şti că beţivul când se trezeşte nu are o minte de două ori mai sclipitoare ca a ta! Nu sunt de acord cu cei care etichetează în grabă un om drept nebun căci” fiecare suferim de nebunia noastră” iar în ceea ce-l priveşte pe un biet om bolnav psihic (şi marele Eminescu a avut probleme psihice) inconjurat de dragostea semenilor şi de un tratament adecvat se poate recupera. Doar când suspectez oamenii de răutate mi se face frică cu adevarat. Dusmanii se pot transforma de multe ori în prieteni, beţivii se trezesc,bolnavii psihici se recuperează dar când unii oamenii înoată în apele întunecate şi mlăştinoase ale răutăţii cu o plăcere imensă …e grav. Totuşi e cunoscut următorul proverb: ”Când vrei să omori pe cineva,sapă două gropi!” Cine face rău atrage răul si de la atâta rautate se poate muri chiar şi de „inimă rea”.
Nu e mai simplu, să-ţi iubeşti aproapele? Thomas Mann in "Muntele vrajit "spunea: "Libertatea este legea iubirii aproapelui". Dar cel mai frumos o spune Nicolae Steinhardt in Jurnalul Fericirii: "Zi de zi sunt mai dispus să cred că însuşirea de căpetenie a fiinţei umane nu este atât iubirea de sine, cât ura şi invidia faţă de altul."
Mă regăsesc din ce în ce mai mult în personaje tot mai îndepărtate de lumea în care trăim. Societatea capitalistă în care trăim sub imensul voal de oferte generoase pe care ni-l oferă, ascunde de fapt un trist si mare adevăr: ne-am înstrăinat unii de ceilalţi mult prea repede ,mult prea mulţi inşi şi de multe ori într-un mod iremediabil. Majoritatea trăim doar pentru noi si apropiaţii noştri. Egoişti şi superficiali, uităm că Divinitatea ne-a dăruit la naştere un suflet destul de mare în care să încapă suficientă dragoste pentru semenii noştri. Şi culmea... Nu costă nimic să iubeşti! Dar mai rar în societatea zilelor noastre dragoste pe gratis... Dacă o să continuăm aşa, cu siguranţă ne vom transforma în niste roboţi ambulanţi programaţi să execute doar anumite operaţiuni. Cristian Tudor Popescu constata uşor abătut,urmatorul fapt”astăzi cel cu care vorbeşti pe telefonul mobil nu-şi mai începe conversaţia cu întrebarea CE FACI ci începe cu UNDE ESTI...” Constata-ţi dumneavoastră „ce paşi uriaşi face umanitatea”spre declin! Am ajuns să suspectăm tot timpul cam toate feţele din jurul nostru.Daca cineva ne face un bine ,ne intrebam suspiciosi cam ce doreste sa obtina de la noi sau ce ganduri ascunse are...Poate acel om este de o puritate sufletesca fantastica dar noi "l-am si pus la colt". Privim la oamenii de langă noi cu ignoranţă,teamă,suspiciune aşa încât bietele sentimente precum toleranţa şi iubirea fug de noi şi noi fugim de ele. Unii se mai trezesc din trista nepăsare şi „sărută” iar aceste nobile sentimente dar alţii nu se mai trezesc niciodată şi mor cu sufletul împietrit. Oare câţi dintre noi mai respectă cu adevărat porunca divină: ”IUBEŞTE-ŢI APROAPELE”!? Cum să-ţi iubeşti duşmanul? Da,ştiu...e greu! Dar dacă alegi acest ”compromis”pe lângă faptul că-ţi demonstrezi superioritatea sufletească sau fineţea,generozitatea inimii tale va fi răsplătită din plin de către Divinitate chiar pe acest pământ. Dacă pe duşmani mi-e personal mult mai uşor să-i iubesc deoarece prin faptul că există îmi confirmă că am oarece valoare,m-am tot întrebat cum am să reuşesc să iubesc proştii ( pardon…oamenii cu gândire limitată) E ideal în viaţa asta să nu te loveşti de ei dar cum acest lucru este imposibil trebuie să îmbraci hainele toleranţei. În fond ”nu dai tu proştii afară din ţară sau din lume!” Şi-apoi nu toţi ne naştem dotaţi intelectual,au şi ei rolul lor,farmecul lor… şi chiar ai şi ce învăţa de la proşti: să nu fi ca ei! Aici iubirea cred că poate îmbrăca cel mult haina toleranţei dar să stai cu ei la masă... Aveam o profesoară de geografie în şcoala generală care ne repeta la fiecare oră simpatica frază: ”Cu prostul ,cu beţivul şi cu nebunul să nu stai de vorbă că-ţi dau în cap! Da,nu tre’ să stai de vorbă dar să nu le faci rău poţi! Poţi să-i tolerezi chiar să-i şi iubeşti tocmai fiindcă nici tu nu eşti perfect pe pămân. Cu exceptia oamenilor limitaţi în gândire,de unde şti că beţivul când se trezeşte nu are o minte de două ori mai sclipitoare ca a ta! Nu sunt de acord cu cei care etichetează în grabă un om drept nebun căci” fiecare suferim de nebunia noastră” iar în ceea ce-l priveşte pe un biet om bolnav psihic (şi marele Eminescu a avut probleme psihice) inconjurat de dragostea semenilor şi de un tratament adecvat se poate recupera. Doar când suspectez oamenii de răutate mi se face frică cu adevarat. Dusmanii se pot transforma de multe ori în prieteni,beţivii se trezesc,bolnavii psihici se recuperează dar când unii oamenii înoată în apele întunecate şi mlăştinoase ale răutăţii cu o plăcere imensă …e grav. Totuşi e cunoscut următorul proverb: ”Când vrei să omori pe cineva,sapă două gropi!” Cine face rău atrage răul si de la atâta rautate se poate muri chiar şi de „inimă rea”.
Nu e mai simplu, să-ţi iubeşti aproapele? Thomas Mann in "Muntele vrajit "spunea: "Libertatea este legea iubirii aproapelui". Dar cel mai frumos o spune Nicolae Steinhardt in Jurnalul Fericirii: "Zi de zi sunt mai dispus să cred că însuşirea de căpetenie a fiinţei umane nu este atât iubirea de sine, cât ura şi invidia faţă de altul."