duminică, 11 aprilie 2010
Mitocanul de azi...
'Mitocanul,bădăranul,mocofanul,ţopârlanul,pastramagiul,mogîrlanul,ghiorlanul,hojmalîul,mocârţanul' sau oricum vreţi să-l mai numiţi pe acest individ necioplit se ghidează în viaţă după urmatoarea deviză: ”Mă doare-n cot de ceilalţi, mie să-mi fie bine!” Sunt sigură că v-aţi amintit acum de câţiva mitocani autentici din jurul dumneavoastră care “dau cu coatele în stânga şi-n dreapta” şi care se călăuzesc în viaţă după această grosolană deviză pe care au moştenit-o de la strămoşii lor şi în spiritul ”porcesc al tradiţiei”o lasă mai departe urmaşilor...
Această specie nedigerabilă de “om-animal” a existat dintotdeauna. Cu toţii ştim că mitocanul trăieşte şi se-nmulţeşte îndeosebi la periferia societăţii,în mahalale. Uneori le găsim scuze asupra comportamentului dând vina pe lipsurile materiale ale acestora care le-au defavorizat educaţia. Dar ce te faci când acest “animal cu păr sârmos şi piele groasă” vine dintr-o familie înstărită?! Şi mai rău ca în zilele noastre nu cred că se poate... Mitocanul şi-a făcut loc până în mediile cele mai înalte ale societăţii!!! Astăzi se poartă mitocănia şi cine nu se înscrie în ”mitocan-trend” nu e pe val. Aceşti ”proveniţi” stabiliţi la oraş trăiesc în mediul urban fără să cunoască regulile de convieţuire ale oraşului. Deşi defilează cu cele mai scumpe maşini, şi sunt”înţoliţi” in haine de firmă gesturile lor mitocăneşti le trădează originea.
Mitocanul de azi e de un lux ”ţopârlănesc” cu care complexat încearcă să le ia piuitul bieţilor localnici. Agresiv, greţos, enervant, mitocanul ajuns vrea ca toate privirile să fie aţintite asupra lui sau asupra bunurilor lui şi îi place să fie invidiat. Este evident că nu va face niciodată casă bună cu fineţea, cu bunele maniere ce includ calităţi pe care el nu le are: generozitate, bun gust, spirit de competiţie, toleranţa... Are in schimb o mare “calitate”: minte la fel de repede precum şi respiră, fără nici cea mai mică urmă de remuşcare. Arma pe care o scoate în faţă este tupeul fiindcă mocofanul n-are ruşine,el spune în faţă răspicat tot ceea ce intelectualii ”nu are curaj” şi de-asta şi domină ţara asta. Desigur resemnarea bunului-simţ nu prea mai este un gest elegant fiindcă... (doamnelor şi domnilor daţi-mi voie să constat că) ţara asta plânge din cauza” rănilor” pe care i le-au făcut mitocanii de-a lungul timpului... Un învăţat spunea să nu confundăm
directeţea cu grobianismul. N-am să înţeleg de ce lumea nu face diferenţa între acestea două, pentru stârpirea mitocanilor aflaţi la nivel înalt. Trebuie amintit faptul că mitocanul ( chiar şi cel de la nivel înalt) are prieteni tot din rândul mitocanilor dar trebuie luat în calcul şi faptul că cercurile de prieteni şi le măreşte surprinzător de repede în funcţie de interesele pe care le are. La o adică” se face frate şi cu dracul “… Parvenitul îşi dispreţuieşte originea iar pe rudele sale care n-au avut curajul să ”reuşească la oraş” le tratează cu tone de superioritate. Vă aduce-ţi aminte de fabula ”Boul şi viţelul”?! Insă acum mitocănia e la modă! Deci mârlanul e cool, e tare! Multe femeiuşti naive dar frumoase se simt atrase de acest gen de “bărbat fatal”iar primitivul le va devora de indată ce-i cad în plasă. Fiindca mitocanul n-a respectat în viaţa lui vreo femeie şi nici nu o va face vreodată. Defapt nici nu ştie... Consoarta ideală a mitocanului este ţoapa. Ea se vrea a fi doamnă de oraş dar vorbeşte tare, agramat,colorat,scuipă seminţe peste tot,n-are stil dar are bani ca şi soţul ei,mitocan “de profesie”. Cu banii din dotare ei au impresia că pot cumpăra totul în ţara asta şi pe oricine. Uneori le iese asta şi în ultima vreme din ce în ce mai mult… Mitocanul şi ţoapa cumpără pe bani grei diplome universitare, posturi înalte şi tăcerea unora… Şi toate astea se întâmplă în România de azi! Parvenitul are ambiţia ca progeniturile sale să termine căt mai multe faculăţi( pe care el nu a reuşit să le facă) chiar dacă aceştia sunt ”pe din-afară”. Le cumpără tata diplomele!!! Pentru aceşti parveniţi sau “ţăroşeni” aşa cum au fost numiţi într-un articol de ziar, ar trebui inventată o altă ţară la fel de urâtă ca şi ei. România merită ceva mai bun!!! Mai grav e că datorită înmulţirii acestora în toate domeniile, riscăm să ne transformăm şi noi în nişte mitocani în condiţiile în care simplul mers pe stradă a devenit o aventură în România. N-o să înţeleg niciodată de ce în România este riscant pentru o fată să meargă singură la un meci de fotbal, de ce în România profesorii dansează pe manele, de ce în România studentele la Filosofie şi la Litere poartă la cursuri tricouri cu inscripţii kitschoase de genul „Cool”,”Sexy”,”Boys”şi sunt de o vulgaritate maximă aşa cum n-am să înţeleg de ce bătrânii din ţara asta se vaită ca sunt bolnavi dar se bat şi înjură pe la cozi,în Biserică "crestinul' nu-ti da o coaja de paine daca-i ceri... si n-am sa-nteleg nici cum parlamentarii care se ”lăfăie” în limuzini sunt urâţi de popor dar în final...sunt votaţi şi n-am să înţeleg nici cum aşa zişii intelectuali înjură în public sau cum de “moare capra vecinului” la comanda mitocanului....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Intereesant...
RăspundețiȘtergereO fată nu merge singură la un meci de fotbal ca să nu fie înghesuită între doi spărgători de seminţe...
Studentele de la ...poartă tricouri cu...din cauză că iubesc Europa/Dragonul Rosu...
Voturile...sunt ca şi la 1906...luate de la muritorii de foame...care se bucură pentru o zi, omorând un viitor pe care-l consideră inutil...
Trist dar adevarat...:(. Ma bucur ca-ti pare interesant articolul meu.:)
RăspundețiȘtergereTocmai am facut un drum de vreo 600 de kilometri şi sunt siderata de numarul mitocanilor care circula liber...
RăspundețiȘtergerePropun... sa prindem fiecare exemplar in parte si sa-l starpim. Pana nu ne fac ei asta! :)
RăspundețiȘtergere