Jocurile copilariei

Daca ma intorc in timp si vad cu ochii mintii jocurile copilariei mele, imi vine sa plang. De ciuda ca acum nu ma mai pot juca atat de frumos... Jocurile oamenilor mari sunt mai plictisitoare decat cele ale copiilor ( si mult mai perverse). Fiindca de indata ce dam de "botezul banului" nu mai stim sa ne comportam firesc unii cu altii... La jocurile copilariei totul era simplu si posibil. Pasiunea nu cunostea decat o singura limita: foamea. Atunci strigam la mama sa-mi prepare un sandvich si glasul meu acoperea tot blocul.Stiu... nu era un gest de copil educat(cum eram)dar daca nu faceam si eu asta, grupul de copii (de la gard) m-ar fi exclus! :) Cand ieseam afara la joaca, ma jucam "ratele si vanatorii' pana la epuizare. Mai va amintiti? Doi copii sau unul stau in mijloc (sunt ratele) iar cei dintr-o parte si alta( sunt vanatorii) Acestia incearca sa te loveasca cu mingea. Nu era jocul meu preferat fiindca unii copii ne loveau cam tare cu mingea. Din cauza asta veneam acasa uneori cu mici vanatai. Jocul meu preferat era "Flori, filme,fete sau baieti,melodii sau cantareti" fiindca adoram sa gandesc si ma documentam temeinic din reviste precum : Piff, Universul Copiilor, Salut, Liceenii, Ecran Magazin :) Asa ca... mai intotdeauna "bateam". Plus ca jocul era un motiv, sa descoperim care de cine mai este amorezat.( la 9, 10 ani treceam prin adevarate "chinuri " ale dragostei") Ce-i drept am fost un copil cam static si visator. :) Mai ne jucam 'Carolina' - un joc cantat, in care era musai, sa ai cel putin ureche muzicala. Suna cam asa: "O cunosc pe Carolina...E o fata din vecini...Are ochii ca si marea...Si buzele ca doi crini. Carolina.. oooo.. Carolina..Ceau! Ceau! Ceau!( Aici bateam din palme!) Se facea un cerc la jocul asta iar in mijloc statea un copil care canta melodia. Trebuia, sa aleaga pe cineva din acel cerc. Pentru asta dupa ce se punea in genunchi in dreptul alesei sau alesului, trebuia sa cante: 'Carolina esti frumoasa...Vreau sa fii sotia mea!" Se lasa cu pupaturi...roseli...:) Era un fel de Perinita copiilor! Alt joc era "Imparate cat e ceasul"... Mai iubeam jocul "Tara, tara vrem ostasi!" pentru ca ma eliberam de mult stres in momentul cand spargeam cu mainile in fuga, bratele unite ale altor copii care erau tara rivala. Jucam si "Ascunselea" si-mi placea replica acestui joc: "ai spart oalele, si-ai mancat sarmalele!" :) Jucam si "Sotron" dar nu-mi placea. Mai bine era cand desenam cu creta colorata asfaltul. Incingeam si cate un fotbal sau handbal feminin. Nu am putut niciodata sa sar coarda. Cu verisorul meu ma jucam cu figurine din plastic (dinozauri,animale)sau cu plastilina. Cu parintii ma jucam Piticot (un joc in care se da cu zarurile pe o harta plina cu capcane prin care trecea Piticot, pana sa ajunga la destinatie) sah, carti si table. Tata chema toti copii din bloc si ne punea diafilme in intunericul camerei.Cand am mai crescut inregistram vocea mea si a altora pe casete audio( inclusiv trilurile canarului). La tara puneam un pres in fata curtii si adunam toti copii de pe ulita. Fiecare avea misiunea, sa aduca de-acasa, ce are mai bun de mancare si faceam o masa "de pomina"(in jurul unui foc mare) Mai visam in leagan sau ma urcam pe topogan dar faceam rar asta fiindca la noi in fata blocului nu erau. Probabil ca am mai uitat din jocurile copilariei...La liceu aruncam cu cerneala care se evapora in hainele colegilor. Sper sa mai joc unele din aceste jocuri cand o sa am copii. Macar prin ei sa mai alunec in labirintul vesel al copilariei!